FCM 1950 Bacău
Sponsor principal
Doar egal!

Doar egal!

Din păcate am pierdut primele două puncte în campionat. La Gârleni, după un joc de uzură, cu o încărcătură fizică mare dar cu fotbal puțin și nervi mulți, nu am reușit decât un egal, 1-1. Prima repriză a fost una echilibrată la început, gazdele reușind să deschidă scorul la o nesincronizare între Lozneanu și Popescu. De aici a început asaltul aproape total al porții gazdelor. Ocazii au fost, dar mingea s-a încăpățânat să nu intre în poartă. Abia pe finalul reprizei, Neagu a egalat cu o lovitură de cap din apropierea porții.

În a doua parte s-a jucat fotbal puțin. Mingea a stat mai mult pe afară, jucătorii gazdelor s-au tăvălit pe teren, în timp ce echipa noastră nu și-a găsit cadența. Au fost și câteva ocazii, însă nu foarte clare, în ciuda faptului că mingea stat aproape tot timpul în jumătatea gazdelor, cei de la Gârleni rezumându-se doar la a trimite cât mai departe balonul.

FCM 1950 Bacău: Popescu - Patriche, Neagu, Lozneanu, Manta - Pușcașu, Întuneric, Senteș (Uja), Homea (Flenchia), Lupu, Boghian.

 

 

  • Postat: 09 noiembrie 2019 ora 16:16
  • Modificat ultima dată: 09 noiembrie 2019 ora 16:25
  • Categorie: Campionat
  • Vizualizări: 549

Clasament

# Echipa M P
1 FCM 1950 Bacău 14 40
2 FC Dinamo Bacău 14 39
3 AS Voinţa Gârleni 14 34
4 AS Filipești 14 24
5 AS Negri 14 21
6 ACS Viitorul Nicolae Bălcescu 14 20
7 AS Siretul Bacău 14 17
8 CS Zorile Faraoani 14 14
9 AS Rapid Bacău 14 12
10 AS Fl. Roșie Sascut 14 11
11 AS Aripile Cleja 14 7
12 ACS Gauss Bacău 14 4
Vezi clasamentul complet

Golgheteri

# Jucător Goluri
1 Bogdan Lupu 24
2 Gabriel Boghian 10
3 Ionuț Senteș 5
Vezi toți marcatorii